Pierduti in rutina cotidianului, a telefoanelor supraevaluate si suprasolicitate, a calculatorului si internetului de mare viteza, am uitat lucrul cel mai de pret primit de la Creator. Natura.
Azi am fost la un rau. Vi se pare ceva banal, dar pentru mine a fost o revelatie. E uimitor sa vezi cat de nepasatori suntem cu natura, si cat de putin ii pasa ei de asta. Avand in vedere cat rau facem mediului din jur, el merge mai departe. In jurul meu nu e nimic altceva decat natura. Pura natura. Pietre mari, pietre mici, gaze de toate soiurile, pestisori aurii (inca astept sa sara unul din apa si sa imi ofere zambitor trei dorinte).
Atrocitatea umana si'a lasat amprenta asupra acestui mic coltisor de Rai. Piatra pe care stau are cicatrici facute de neanderthalul din noi, gauri dureroase. Dar totusi este foarte ospitaliera cu mine. Isi tine bestiile ascunse si imi ofera o canapea spatioasa de pe care sa ii admir vasta casa.
Un fluture buimac zboara ratacit si ma trimite cu privirea la fratele meu care redescopera vrajit natura.
Nu e nevoie sa fi un pictor sau un fotograf profesionist pentru a surprinde natura, ea e vicleana, te surprinde prima. Tu te astepti sa vezi apa, insecte enervante, pomi si pietre. Dar nu e asa. Eu vad putere, rezistenta, vointa si puritate.
Realizezi cat de insignifiant poti fi, numai privind in jur. Daca natura nu te vrea, e destul de puternica incat sa te distruga. Ea rezista rautatii noastra, dar noi nu am rezista un minut fara bogatiile ei.
Omul a incercat sa faca un pod de trecere, dar natura s'a impotrivit. Acest pod este acum dezafectat si in jur nu pare sa sufere nimic.
Din contra. Apa curge, pestii se pliba in voie si pietrele adormite ofera adapost micilor creaturi fara aparare.
Later edit : Tin mortis sa imi cer scuze celor catorva vizitatori fideli pentru absenta mea. Am fost lipsita de inspiratie si delasatoare. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu